Butterfly - Horst Fischer
Razele soarelui mângâie copacii,
plimbându-se pe luciul râului ce aleargă să sărute Dunărea.
Seara se apropie în vârfurile picioarelor,
iar lângă tinerii ce privesc spre asfinţit se aude cum cântă, în surdină, o trompetă.
Sunt ritmuri care le vor rămâne întipărite în memorie pentru eternitate...,
o eternitate care va muri odată cu licărul primei stele pe cer
sau care se va naşte o dată şi încă o dată, mereu şi mereu,
atâta timp cât roua se va logodi în fiecare dimineaţă cu frunzele de trifoi,
fugind apoi şi topindu-se în braţele primei raze de soare.
Ea îşi pune palma pe spatele lui, spunându-i să-şi imagineze că acolo stă un fluture,
un fluture pe care nu îl va şti nimeni şi pe care nimeni nu i-l va putea lua vreodată...
O trompetă cântă în surdină,
iar doi tineri dorm, ţinându-se în braţe, pe malul râului ce curge să se piardă în Dunăre...,
în timp ce un fluture le scrie povestea pe o boare de vânt...
