vineri, 10 septembrie 2010

Prin grădină...



Taverna viselor ... 8

Anul trecut, pe vremea asta,  aveam două tufe de trandafiri...
Săracele...
Au aşteptat  5 zile să le sap gropile
(afară a plouat într-una...)
Au înflorit pe 16 septembrie;
Florile s-au dus a doua zi;
doi năzdrăvani au sărit gardul să ia ceva pentru doamna educatoare...
De atunci, buruienile sunt mult mai fiabile...
Şi dacă tot vorbim de grădină, nu trebuie sa îmi bat capul cu ce să o populez...
Vine x să îmi ofere tuia, mai ieftină la bucată decât o sticlă de cola...
Dar cum nu are timp să sape îl trimit peste drum la un vecin, amator de tuia şi buxus...
În altă zi vine un alt x, îmbrăcat în salopetă şi cu o maşină de tuns iarba în spate:
- Şefu!, hai să-ţi tund grădina...
- Bine..., 5 lei!
- Dar şefu! Am şi eu un şef, care ştie că sunt pe cine ştie ce stradă, trebuie să-i dau şi lui;
fără 25 de lei nu se face!
- 10 lei sau la revedere!, iar afacerea se face...
Acum îmi bat capul cu altceva...;
în fiecare dimineaţă un câine alb şi cu părul creţ
se rătăceşte prin grădină, speriind unica mâţă ce doarme sub un brad...


Sufletul negru...



Undeva în capătul unei alei răsar două urechi ascuţite...
La un moment dat patru perechi de ochi mici se îndreaptă înspre mine...
Mă opresc...
Se opresc şi ei, lângă mine, împungându-mă cu boturile în pantaloni...
Mă aplec şi îi mângii pe cap...
Fiecare în parte îmi trage câteva limbi pe faţă...
- E salutul lor..., îmi spune însoţitorul patrupezilor...
- Era un domn mai în vârstă care-i plimba...
- Domnul s-a supărat...
- Cum aşa?
Interlecutorul îşi duce mâna la gura, face un cerc şi o coboară la inimă,
strângându-şi pumnul:
- Doamna avea gura mare şi sufletul negru...

PS: ăsta-i cel mic...; pe celălalt îl ştiţi...




joi, 9 septembrie 2010

Omul cu umor...



Puteţi veni mai aproape de mine...
Vă dă voie domnul primar să staţi pe iarbă...

De câţi ani are nevoie un om ca să se schimbe?
Să fie o idee altfel decât a fost?
Un an, doi , trei?
Cred că cel mai uşor se observă atunci când vedeţi pe cineva
şi pe urmă luaţi o pauză de câţiva ani...
Şi tot aşa într-un anumit context revedeţi persoana...
Ca fizionomie nu ar fi mari diferenţe,
însă ca atitudine, reacţii, mod de a privi,
disponibilitate la dialog...
Cred că patru ani...
sunt suficienţi...


Nu e bine...



Vă spun eu că nu e bine...
La un moment dat setările nu se mai potrivesc...
Iar când nimic nu mai merge...
doar cei care merg pe apă
sunt imaculaţi...

miercuri, 8 septembrie 2010

Cât de fragil e...



Singurul punct de atracţie
într-o zi în care
toate păsările s-au ascuns în cer,
iar copacii îşi cerneau frunzele
peste o lume tăcută...

Clişee pe sticlă



România nu a intrat în Primul Război Mondial în 1914,
în condiţiile în care mulţi dintre militari ar fi trebuit să fie încălţaţi cu opinci,
merindea să şi-o ţină în traiste, iar muniţiile s-ar fi terminat în două săptămâni...
Unul dintre eşecurile Campaniei din 1916 a fost acela că Armata română nu a avut aeroplane
pentru a observa mişcările trupelor inamice, aşa cum au procedat germanii şi bulgarii.
Handicapul a fost suplinit în 1917 de avioanele de recunoaştere ruse şi franceze,
care prin fotografiile aeriene pe care le-au realizat au oferit Armatei române informaţii
privind amenajarea de căi ferate,
aprovizionarea şi mişcările trupelor germane în spatele liniei frontului.
Din 1917 au existat şi ceva mai multe aeroplane în dotarea Armatei române...
Piloţii români nu prea au realizat fotografii aeriene...;
invocau fie condiţiile meteo nefavorabile, fie apariţia unor avioane inamice...
1917...
Au trecut aproape 100 de ani...
Ieri am stat pe lângă 120 de clişee pe sticlă făcute de Misiunea Militară Franceză.
Arată excepţional...

PS: clişeul din imagine a fost realizat deasupra localităţii Vidra (jud. Ilfov).

marți, 7 septembrie 2010

Copacul ciobanului...



Merg cu paşi mici spre coama dealului
să ajung la copac...
şi să prind orizontul...
Sus, un cioban stă cu oile la umbră...
Bărbatul bate spre 90 de ani;
stă culcat pe o parte, fiind îmbrăcat ca dacii de pe Columnă;
are părul alb şi faţa rotundă;
ochii îi sunt foarte blânzi.
Oare omul ăsta s-a uitat vreodată urât la cineva?, mă întreb...
Îi spun că mi-e foame...
Bătrânul scoate din traista-i roşie, ce stă agăţată de copac,
roşii şi brânză. Le pune pe un ştergar alb, tăindu-le mărunt...;
mai scoate o pâine mare, rotundă şi albă, rupând-o în două.
Se uită la mine şi îmi face semn să mănânc...
Uite! Peste deal e un copac...L-am pomenit eu, aşa e de bătrân...
- Dimineaţă mi-am pierdut un galben pe acolo...; merg să îl caut...;
- Dacă nu-i cu supărare, stai rogu-te aici până mă întorc...
Dau din cap în semn de da...
Ciobanul pleacă...,
iar eu mă uit la oile care stau culcate la umbră...
Orele trec...
Iau traista ciobanului şi o agăţ în copac,
ca să nu ajungă câinii la ea...
Plec, coborând spre un lac ce se vede în faţa mea...
Doi pescari ung câteva coşuri cu mămăligă,
înfigându-le în apă...
Într-un alt coş din barcă se zbat nişte peştişori cât degetul...
Mă întind pe iarbă şi închid ochii...
- Ce ai făcut cu traista mea?
Mă întorc şi îl văd pe cioban,
care se uită la mine cu aceeaşi ochi blânzi...
- În copac! E agăţată în copac...
- Dacă nu am văzut-o, atunci înseamnă că ai agăţat-o prea sus...
Eu nu mă pot căţăra şi mi s-a făcut foame...
Soarele dispare de pe cer; nu-l mai văd pe cioban; e beznă...
e frig şi deschid ochii; ridic o idee capul şi mă uit în faţă...
Pe DVD sunt ultimele secvenţe din Centurion,
iar pe ecranul de la laptop stă el...
un copac care domneşte peste o mare galbenă...





Pe alese...




Trecând de lanul de floarea soarelui,
unde m-am uitat în amănunt la o frunză,
m-am oprit într-o livadă, unde, supriză,
un rând întreg de meri nu era cules...
Cel mai dificil a fost să mă strecor printre crengile teribil de dese...
Merele coapte băteau pe roşu,
iar multe altele erau aproape verzi...
Am luat cu mine câteva mere roşii...
Îşi mai aduce cineva aminte de Merele roşii ?

luni, 6 septembrie 2010

Dilema...






După ce am trecut prin pădurea de buruieni, unde rătăcea un fluture,
m-am oprit într-un lan de floarea soarelui...
Undeva în stânga era o livadă...
cu mere mari şi frumoase...
Ce am luat cu mine?

Între mine şi soare...







 ...stă o draperie,
care va cade
atunci când seminţele de floarea soarelui vor fi coapte...