Accidentul (III)

Timpul a trecut, iar zilele s-au topit în grabă.
Telefonul cântă, iar pe display se afișează no number.
Răspund.
În fundal se aud voci.
Nimeni nu spune nimic.
Închid.
Numărul ascuns insistă.
Mă caută un procuror cu nume de băutură suedeză,
care mă invită să-l vizitez la birou.
Dacă l-aș vedea pe stradă și nu aș ști cine este aș paria că este un figurant mexican din filmele western.
Pe ușă stă agățat un anunț: Accidente cu autor necunoscut.
Camera arată ca după război, cu infiltrații și tencuiala căzută,
chiar dacă mobilierul și tehnica de calcul sunt noi.
Procurorul completează un formular cu descrierea accidentului.
Încă îmi amintesc numărul mașinii, chiar dacă procurorul îl bâlbâie și îi încurcă literele.
Refuz să fac plângere penală.
Refuz să devin parte civilă în proces, deși medicația și kinetoterapia mi-au mâncat bani și timp.
Întreb dacă șoferul a fost identificat și dacă și-a recunoscut fapta.
Șoferul și-a recunoscut fapta.
În ziua respectivă figura internat în spital.
Se certase cu doctorul și plecase la plimbare, fără să fie externat și fără bilet de voie...
Semnez formularul și plec.
Afară plouă mărunt.
În scurt timp ajung la o trecere de pietoni.
Sper că, de data asta, nu voi fi invizibil...