Timpul se scurge... implacabil
Sufletele singure
îşi caută nedumerite destinaţia,
sperând să afle,
la final,
fie o mare de singurătate,
fie alte suflete ce mizează, la rândul lor,
ca vor scăpa de marea de singurătate,
pariind un strop de fericire,
la ruleta vieţii,
contra unui zâmbet efemer...
*
Roma,
Via delle Quattro Fontane
De ce sunt oamenii atat de tristi?
RăspundețiȘtergereplecat in cautarea drumului spre inima ta..
RăspundețiȘtergereexcellent work !
RăspundețiȘtergeredaily athens
Dar de singurătatea în doi ce zici?
RăspundețiȘtergere@ F+M: altfel nu ar fi oameni...
RăspundețiȘtergere@ Geanina: tot efemer rămâne...
@ ρομπερτ: este o vorbă: de două parale...
@ Сostea: nu mă interesează...
realist si melancolic spus...
RăspundețiȘtergerefiresc ca tocmeala de acasa nu se potriveste...
Intr-un fel, singuratatea e... cu... cine o cauta.
RăspundețiȘtergere:)
@ Toteu: fictiv :)
RăspundețiȘtergere@ Ionescu: imi amintesc cind tu ai spus La revedere! :p
eu o sa-mi imaginez ca se vor intalni undeva la mijlocul drumului :))
RăspundețiȘtergereFrumoase versuri...De melodie mi-a fost tare dor!
RăspundețiȘtergere@ Pandhora: trecerea de pietoni lipseşte acolo :)
RăspundețiȘtergere@ Vera: şi ai ascultat-o integral?