La margine de lume

Bucureştiul nu a avut până în 1847 canale de scurgere a apelor menajere... Primul canal a fost amenajat pe strada Smârdan, iar următorul pe Calea Victoriei (ex-Mogoşoaiei) în 1868. Ambele se deversau în Dâmboviţa... La 1870, una dintre marginile Bucureştiului era la Vitan, cam în locul unde a fost realizată şi fotografia... Tot atunci, conţinutul haznalelor din oraş se încărca în butoaie şi trebuia aruncat...dincolo de podul de la Vitan... Numai că posesorii de căruţe...din cauză că li se părea drumul prea lung... goleau mizeria...înainte de pod... 

Şi vine doctorul I. Felix, consilier la Primărie, şi anunţă, în 1876, concluziile unui Raport privind analiza purităţii apei din Dâmboviţa, pe care sacagii o vindeau cu 50 de bani sacaua: apa Dâmboviţei este atât de necurată încât nu pemite, decât cu excepţiuni foarte rari, vieţuirea peştilor într-însa. 

Aşa se face că Primăria a mai emis o Decizie: grădinarilor li s-a interzis să-şi ude grădinile de zarzavat folosind apa Dâmboviţei... 

Cât despre cei care cumpărau apă de la sacagii, o amestecau cu piatră acră, o băteau şi o lăsau la limpezit înainte de a o consuma... Cei cu dare de mână...nababii...comandau apă de la munte, care nu mai trebuia limpezită...

PS: când mă uit la blocurile-turn mă gândesc că investitorul a fost un fraier. Putea să mai facă un bloc-turn şi pe celălat mal, care să se lege, printr-o pasarelă, de celelalte...

Ar fi stat boierii, noaptea, pe pasarelă cu lansetele în mâini, ascultând muzică în surdină, auzind cum urlă câinii în Giurgiu şi numărând maşinile ce gonesc spre A2..., iar duminica s-ar fi certat cu pescarii de ocazie ce năvălesc pe chei...; şi, da, s-ar fi făcut ceva imagini panoramice...