Lara Fabian - Je t`aime
Turiștii care se plimbă singuri pe malul Senei, în apropiere de Câmpul lui Marte, sunt abordați de fete, venite tocmai de sub briza mării, cu formula Do you speak english ?
Majoritatea persoanelor chestionate răspund la întrebare pozitiv.
Fetele îi roagă pe trecători să sprijine cauza copiilor cu dizabilități, oferindu-le prilejul să semneze pe formularul unei fundații.
Oamenii semnează cu seninătate, returnând fițuica și încercând să-și vadă de drum.
Însă, susținerea nu trebuie manifestată numai la nivel declarativ.
Așa că, fetele le spun semnatarilor că numai o donație în bani îi va ajuta pe copiii cu dizabilități.
Urmează o grimasă de nedumerire și o mână care fuge la buzunar, trecătorii lăsând 5 sau 10 EUR, după caz.
Cei mai darnici sunt asiaticii: chinezii, indienii și japonezii.
Cu rușii este mai greu. Fetele nu o rup deloc în rusă...
Însă, zilele trecute au învățat și formula magică pentru a-i aborda pe ruși.
Fata pe pieptul căreia s-a deformat Parisul m-a întrebat cu seninătate:
- Do you speak english ?
Așa că, vrăjit de briza mării, am răspuns în limba lui Eminescu:
- Știu engleză, franceză, germană, italiană, chineză, japoneză și rusă!
Fata și-a aranjat bentița pe frunte și, aducându-și aminte de limba lui Eminescu, m-a întrebat:
- Știi cum se spune în rusă Semnați pentru a ajuta copii?
- Sigur: Ia liubliu tebia /Я люблю тебя! (Eu te iubesc pe tine!).
Briza mării a plecat grăbită spre celelalte fete, aflate în căutare de vorbitori de limba engleză, strigând fericită: - Fetelor, fetelor! Haideți că știu cum să le cerem bani rușilor!
asta cu :"fata pe pieptul căreia s-a deformat parisul" mi-a placut cel mai mult! :)
RăspundețiȘtergereOamenii care zambesc, atunci cand incepe o noua zi, vor uita sa mai adoarma :)
Ștergeremai bine, pentru ca am constatat ca nu mai e timp si de dormit :)
ȘtergereAi avut noroc! Asa ai gasit o raza de soare impletita cu doua picaturi de roua,
Ștergerecondimentate cu un zambet de Afrodita si 100 de grame din cucuta Xantipei. :)
asa este, norocul a mai zambit si pe strada mea. acum sper sa n-am parte de cucuta, ca nu-s bautoare fruntasa ca socrate :))
ȘtergereImi place! Gatita e, stralucitoare din cale afara, un pic de engleza stie. Pe asta o trecem la: Asa da!
RăspundețiȘtergereEvoluam, iar asta ma bucura! De la hai sa-ti ghicesc in palma pana la hai sa ajutam copii nevoiasi e un pas mare....
S-apai, cum sa n-o iubesti!
Cum sa nu o iubeasca rusii...:)
ȘtergereEu am avut de-a face cu fete care "lucreaza" pentru o asociatie a surdo-mutilor. Te abordeaza facându-ti semne cu hârtia în mâna. Le spun invariabil "Mie ti-ai gasit sa-mi faci chestia asta?". "Aaaa, esti de-al nostru mânca-ti-as!" si pleaca urgent râzând cristalin.
RăspundețiȘtergereDar scena cu verigheta din aur, gasita de un trecator pe strada in timp ce ai ajuns langa el, nu au incercat sa ti-o aplice? :)
ȘtergereI-au facut-o altuia la vreo cinci metri de mine. Am ratat-o!
Ștergere