Nația distructivă...

 

Ovidiu Lipan Țăndărică - Dansul Cocoșilor   

Când alte civilizații europene aveau orașe realizate din piatră,
localitățile României de după 1859 s-au remarcat prin celebrele mahalele și noroiul în care se intra până la gât.
Nu mai miră pe nimeni că la 1866 (când la Londra se amenajau linii ferate subterane) aveam un Palat Regal, în fapt o casă ceva mai răsărită în centrul orașului, iar principele Carol deținea privilegiul de  a vedea de la fereastra dormitorului cum porcii se bălăceau într-o baltă, născută pe domeniul public, pe care nimeni nu se înghesuia să o astupe.
Ne place să ne amintim că la 1900 mai existau sacagii în București, deși cei care aveau case amenajate pe malul Dâmboviței își aruncau toate deșeurile menajere în apa în care doctorul Felix, consilier la Primăria Generală, se mira că peștii mai reușesc să trăiască.

Practic, istoria civilizației române nu înseamnă decât un galop nebun prin care se încearcă să se recupereze decalaje de câteva zeci sau sute de ani, în funcție de domeniu, față de civilizația Europei occidentale.

După 1990, în baza celebrei privatizări suedeze, fabrici și întreprinderi au fost vândute cu 0,1 lei/acțiune, ajungând într-un ritm rapid să fie demontate bucată cu bucată și vândute la fier vechi, iar în locul lor să răsară adevărate maidane, mai hidoase decât cele din sec. al XIX-lea.

Bucureștiul a devenit o vacă bună de muls numai dacă într-un loc ceva mai măricel se poate amenaja un mall sau un ansamblu rezidențial. Dacă în zona respectivă există un imobil sau un parc, se face pe dracu în patru ca spațiul să arate ca după bombardament și să se justifice noua investiție.

La nici 3 km de buricul Capitalei, în apropiere de plămânul numit Parcul Tineretului,  incinta fostului Spital clinic dermato-venerice prof dr. Scarlat Longhin, închis la 29 decembrie 2011 și retrocedat urmașilor industriașului Mociorniță, a fost vândută unui investitor venit de peste mări și țări.

Cum clădirile realizate din cărămidă nu se pot degrada peste noapte, nepăsarea și foamea ce curg prin venele unei nații distructive își pun amprenta și măresc decalajul față de lumea civilizată...
Turcii și slavii, care s-au tot plimbat pe aici câteva secole, nu au reușit să facă prăpădul din ultimii 20 de ani. În loc de căutarea unor măsuri care să limiteze răul, nația distructivă face ceea ce se pricepe mai bine: trage grătare prin cimitire și țopăie pe ritmuri de Dansul Pinguinului sau de Dansul Cocoșilor...