Istorii nescrise...

Tonci Huljic - Season  

Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte...
Înclin să cred că fiecare om interpretează o imagine în funcție de anumite elemente, experiență și stare de spirit...
Sunt persoane care ajung la cele o mie de cuvinte, în timp ce altele își țuguiază buzele...
În cazul de față avem un văcar, scăldat de soarele de dimineață de pe malul Dunării, și o mână de animale ce se pierd în fundal.
Se pune punct și se merge mai departe cu buzele țuguiate...
Însă, farmecul imaginii spune, pentru cei care pot intui, o istorie referitoare la sărăcie, neputință, distrugere, disperare și grija zilei de mâine.
De bine de rău, pe malul Dunării, frontieră naturală și loc de refugiu în verile caniculare, au existat unități militare până mai anii trecuți.
Desființarea acestora a dus la casarea materialelor pe care le-au avut în dotare.
O bună parte din bunuri au fost vândute riveranilor.
Sărăcia l-a determinat pe văcar să poarte pantaloni de militar și haină de jandarm, iar mâncarea să o țină într-o geantă destinată a adăposti o mască de gaze. Dacă ar fi avut bani, cu siguranță că omul și-ar fi cumpărat haine noi dintr-un magazin...
Desfințarea fabricilor și întreprinderilor din marile orașe, după privatizări de succes care le-au dus la fier vechi,
i-a determinat pe oamenii din localitățile ce orbitau în jurul orașelor la neputința de a-și asigura ziua de mâine.
Unii au ales să rămână pe loc, iar alții au emigrat.
Undeva, în fundal, se vede un canal în care s-au rătăcit trei vaci. Cândva au existat stații termice care pompau apă în canal, iar instalațiile de irigat compensau verile secetoase. Cei care au rămas pe loc, din disperare, au distrus stațiile de pompare și instalațiile de irigat. O parte din metal a ajuns la fier vechi în schimbul banilor,  o fericire iluzorie în buzunarele unor oameni care au avut o pâine pe masă pentru câteva zile, iar alte cantități au fost transformate în acoperișuri sau stâlpi de susținere pentru vitis vinifera....
Cum nu a mai rămas nimic de vândut de pe câmpurile scheletice, grija zilei de mâine i-a determinat pe cei care nu au rude în străinătate să se apuce de o ocupație arhaică: păstoritul. Păduri întregi de pe malul Dunării gem de oi și de vaci, iar carnea acestora alimentează măcelăriile în geamurile cărora se pune praful pe afișele ce anunță că AVEM CARNE PROASPĂTĂ. Diferența este că un kg de carne costă, în viu, aproape 8 lei, iar odată ambalată îi crește prețul cu cel puțin 300 %.
Cam asta este viața unei fotografii, împărțindu-și existența între cei ce stau cu buzele țuguiate și cei care văd și înțeleg ceva...