Catalin Fudulu - Sub sărutul luminii...: august 2012

vineri, 31 august 2012

Am avut un copac la fereastră, plantat într-o primăvară ploioasă...
S-a uscat săracul și m-am rugat de onor primărie să trimită pe cineva ca să-l taie.
În doi timpi și trei mișcări a venit un nene înarmat cu o agendă, dornic să afle răspunsul la o nedumerire majoră:
Care este motivul care determină solicitarea tăierii?
Așa că-si spun omului cât de poate de simplu: E uscat! E uscat de vreo 2 ani!
S-a zgâriat scoarța copacului cu pix-ul, s-a ciocănit cu degetul în trunchi și, într-un final, s-a dat verdictul: Se aprobă tăierea!
Așa că, după câteva zile, copacul a fost făcut bucăți și aruncat în remorca unui tractor.
Nu la mare distanță, un salcâm ieșea în evidență prin păstăile sale lungi, ce începeau să cadă după 20 august.
Și, fără să se plângă nimeni de salcâm, o mână de băieți de la primărie l-au pus la pământ, deși copacul nu a fost uscat...
Așa că, fără să-mi doresc, am ajuns cu doi pași mai aproape de Sahara...

joi, 30 august 2012

Lacrimile timpului...

Johannes Linstead - Heat In The Torremolinos

Pași printre amintiri...

Goran Bregovic-Cajesukarije

miercuri, 29 august 2012

Octogenarul...

Nicos - Serpico reprise

Când ai 87 de ani, ca mine, te gândești mai întâi la sănătate și abia apoi la de ce nu se mai înțeleg cei mari...

Istorii nescrise...

Tonci Huljic - Season

Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte...
Înclin să cred că fiecare om interpretează o imagine în funcție de anumite elemente, experiență și stare de spirit...
Sunt persoane care ajung la cele o mie de cuvinte, în timp ce altele își țuguiază buzele...
În cazul de față avem un văcar, scăldat de soarele de dimineață de pe malul Dunării, și o mână de animale ce se pierd în fundal.
Se pune punct și se merge mai departe cu buzele țuguiate...
Însă, farmecul imaginii spune, pentru cei care pot intui, o istorie referitoare la sărăcie, neputință, distrugere, disperare și grija zilei de mâine.
De bine de rău, pe malul Dunării, frontieră naturală și loc de refugiu în verile caniculare, au existat unități militare până mai anii trecuți.
Desființarea acestora a dus la casarea materialelor pe care le-au avut în dotare.
O bună parte din bunuri au fost vândute riveranilor.
Sărăcia l-a determinat pe văcar să poarte pantaloni de militar și haină de jandarm, iar mâncarea să o țină într-o geantă destinată a adăposti o mască de gaze. Dacă ar fi avut bani, cu siguranță că omul și-ar fi cumpărat haine noi dintr-un magazin...
Desfințarea fabricilor și întreprinderilor din marile orașe, după privatizări de succes care le-au dus la fier vechi,
i-a determinat pe oamenii din localitățile ce orbitau în jurul orașelor la neputința de a-și asigura ziua de mâine.
Unii au ales să rămână pe loc, iar alții au emigrat.
Undeva, în fundal, se vede un canal în care s-au rătăcit trei vaci. Cândva au existat stații termice care pompau apă în canal, iar instalațiile de irigat compensau verile secetoase. Cei care au rămas pe loc, din disperare, au distrus stațiile de pompare și instalațiile de irigat. O parte din metal a ajuns la fier vechi în schimbul banilor, o fericire iluzorie în buzunarele unor oameni care au avut o pâine pe masă pentru câteva zile, iar alte cantități au fost transformate în acoperișuri sau stâlpi de susținere pentru vitis vinifera....
Cum nu a mai rămas nimic de vândut de pe câmpurile scheletice, grija zilei de mâine i-a determinat pe cei care nu au rude în străinătate să se apuce de o ocupație arhaică: păstoritul. Păduri întregi de pe malul Dunării gem de oi și de vaci, iar carnea acestora alimentează măcelăriile în geamurile cărora se pune praful pe afișele ce anunță că AVEM CARNE PROASPĂTĂ. Diferența este că un kg de carne costă, în viu, aproape 8 lei, iar odată ambalată îi crește prețul cu cel puțin 300 %.
Cam asta este viața unei fotografii, împărțindu-și existența între cei ce stau cu buzele țuguiate și cei care văd și înțeleg ceva...

marți, 28 august 2012

Prin Timișoara (II)...

Eterna și fascinanta Românie...

luni, 27 august 2012

Animale și animale...

*
municipiul Drobeta-Turnu Severin, aproape de malul Dunării, lângă turnul de N-E al fostei cetăţii mediavale a Severinului.

Prin Timișoara (I)...

duminică, 26 august 2012

Prin clepsidra amintirilor...

Trecătoare clipe...

sâmbătă, 25 august 2012

Eternitatea la ea acasă...

George Enescu - Rapsodia Română

Cam așa s-a născut Ateneul Român:

- 1860: pe locul actualei clădiri a Ateneului, Biserica Ortodoxă Română demarează amenajarea unei biserici;

- unul dintre lucrători moare în timpul construirii edificiului de cult, iar canoanele religioase interzic lucrările, vreme de 7 ani, în spațiul respectiv;

- 1863: statul român ia inițiativa construirii bisericii pe cont bropriu. Biserica Ortodoxă Română se opune - nu mai agreează stilul gotic al clădirii;

- 1867: Dimitrie A. Sturdza propune, printr-un proiect de lege, amenajarea unei grădini și a unei capele în locul bisericii neterminate;

- 1871: antreprenorul Godillot amenajează în locul bisericii o grădină, zisă a Episcopiei, și o capelă bizantină (Este de remarcat că lucrările au demarat încă din anul 1865, cu doi ani înaintea proiectului de lege, și au costat 5.500.000 de franci);

- 1872: spiritul românesc nu se dezminte. Sculptorul Carol Storck înlocuiește capela cu o coloană în vârful căreia fixează o cruce;

- 1874: Societatea Ecvestră Română începe să lucreze la fundațiile unui circ în Grădina Episcopiei;

- 1886: Societatea Ateneul Român primește aprobare pentru construirea în Grădina Episcopiei a un edificiu destinat a deveni în Capitala României un adevărat templu al Artei şi Ştiinţei;

- 26 octombrie 1886: se pune piatra de temelie a Ateneului. Fundațiile turnate pentru clădirea circului stau la baza noului edificiu;

- 14 februarie 1888: se inaugurează clădirea Ateneului, deși lucrările la Sala mare nu sunt terminate;

- 1890: crucea de pe coloana lui Stork este înlocuită cu o replică a Coroanei de oțel. Pentru a nu se lăsa loc de interpretări, coloana și corona sunt mutate în Rondul Coșbuc, fiind înlocuite cu statuia lui C. A Rosetti. Între timp, statuia lui Eminescu veghează în fața Ateneului, iar statuia lui Rosetti ajunge în rondul care-i poartă numele, la o aruncătură de băț de Universitate.

(în fotografie: detaliu interior al Ateneului, cu o parte din scările monumentale realizate de sculptorul Storck și bustul muzicianului George Enescu).