Georgel stă în faţa televizorului, iar prin faţa
ochilor îi defilează ştirile zilei. Brusc, Georgel se pocneşte cu palma peste
frunte şi realizează că, undeva, în trecutul lui nu prea îndepărtat are o
legătură cu Primul Război Mondial. Se ridică degrabă din fotoliu şi îşi pune
degetele să alerge prin documentele moştenite de la înaintaşi. Brusc, urmează o
a doua palmă peste frunte. Tocmai a găsit un act, care îi grăieşte în mintea
lui că unul dintre bunicii săi a murit în luptele din zona Braşovului. Georgel se
aşează demoralizat în fotoliu. Lumina din mintea lui a dispărut. Cum să aibă un
bunic care a murit în război şi să nu ştie mai nimic despre el ? Georgel se
uită în tavan. Împrumută câteva sclipiri din lumina becului chior şi deschide laptop-ul. Scrie, destul de mult, şi trimite o recipisă unor arhive
din România. În nici o lună de zile, Georgel primeşte răspunsul. Inima începe
să-i alerge în piept cu putere, iar degetele sale rup în grabă plicul. Urmează un
alt moment în care Georgel se aşează oftând în fotoliu. N-a ştiut prea multe
detalii despre bunicul său, iar oamenii de la arhivă i-au scris, cu subiect şi
predicat, că n-au avut cum să caute un ac în carul cu fân...
Georgel
nu-şi pierde speranţa. Revine cu o nouă solicitare la arhivă. De data asta este
mai imperativ. Oamenii dosarelor îi trimit acelaşi răspuns, dar îi spun că au
verificat în fondul x şi în fondul y şi în toate stelele, galaxiile şi
universurile posibile, dar nu au găsit date despre bunicul său.
Sufletul
fotoliului se strânge cât un purice. Georgel se trânteşte pe canapea, fiind
roşu la faţă. Crede că cineva îşi bate joc de el. Aşa că deschide laptop-ul,
degetele-i valsează şi o altă recipisă se naşte. De data asta, Georgel ignoră
arhivele şi îi scrie direct ministrului ce le păstoreşte. Georgel nu este
scurt. Scrie câte în lună şi în stele, că a fost ignorat şi pus să împingă
vagoane de oamenii de la arhivă, dar îi pune ministrului şi o cascadă de peste
30 de întrebări, unele din ele capcană, în care face pe neştiutorul şi încurcă
intenţionat o serie de nume, locuri şi ani, iar în final îi transmite
demnitarului: Domn` ministru, te dau în
judecată!, însă numai în cazul în care nu i se va răspunde la romanul
interogatoriu.
Sunt
pasager într-o sală de arhivă şi mă uit la Georgel. Este un bătrânel simpatic,
în genul lui Benny Hill, dar are o mustaţă în stilul lui Stalin şi, în
pofida faptului că în cameră este cald de se stă la tricou sau în cămaşă, Georgel
îşi îndeasă mai bine şapca albastră pe cap, fără să observe ca i-a fugit într-o
parte.
Este
o linişte atât de profundă încât, dacă mă concentrez, pot auzi gândurile
ţânţarilor ascunşi după dulapurile cu documente.
Şi
cum lucrurile serioase nu durează o veşnicie, liniştea este întreruptă de un
sunet metalic, care se aude din zona lui Georgel. Mă uit la Georgel. Este
foarte serios. Citeşte preocupat o carte îngălbenită de timp. Tiptil, mâna
dreaptă a lui Georgel se scurge spre buzunarul pantalonilor, de unde scoate un
telefon inteligent, survolează cu el paginile cărţii şi fotografiază o filă.
Device-ul se întoarce în acelaşi ritm în buzunar.
Aş
putea tolera zgomotul made in Georgel, tot aşa cum m-am obişnuit cu mâţele care
cântă, atunci când se îngână ziua cu noaptea, ca şi când o întreagă planetă le-a
căzut pe coadă; cu şoferii ce claxonează în trafic ca și alarmele antiaeriene, de dragul de a nu adormi la
volan; cu oamenii care cred că pereţii le sunt dotaţi cu aur şi îi găuresc
în neştire cu bormaşinile...; doar că, în cazul de faţă, Georgel merge pe sens
interzis. Mă ridic de pe scaun şi mă îndrept spre Georgel; între timp îmi scot
o cască din ureche şi ascult mono Papa
was a rolling stone.
Georgel
mă vede şi îmi afişează un zâmbet cuceritor, în stilul actorilor ce defilează
pe covorul roşu, înainte de a intra la decernarea Oscarurilor. Îi explic că nu
mă interesează ce fotografiază, dar că a greşit sala, arhivele având alocată o
altă sală pentru fotografiat, însă dacă nu îşi permite să plătească taxa pentru
fotografiat i-o plătesc eu. Zâmbetul lui Georgel dispare, în ochii omului văd o mare de săgeți, iar eu plec. Merg afară la o gură de aer şi mă uit lung la parcul în care, cândva, negustorii îşi
aruncau pantofii în balta lui. Gardul metalic al parcului a dispărut. Poate a trecut
cineva şi l-a atins cu mâna, vrăjindu-l şi făcându-l invizibil. Arunc încă o privire la locul în care a fost gardul şi mă întorc în clădirea dotată la
intrare cu un jandarm, ascuns într-o "cușcă" din termopan. Lângă "căsuța transparentă" a jandarmului stă
Georgel, la o masă roasă de timp. A luat şi el pauză; masa arată de parcă au
trecut pe la ea gepizii, costobocii, ilirii sau băieţii amatori de a avea şi
câte cinci ceasuri pe o mână, în lungul lor drum spre Berlin, locul unde au reușit sa violeze 100.000 de femei în câteva luni... Georgel mănâncă direct din pungă, iar pe masă a
pus un termos din inox. Mă vede. De data asta nu mai
zâmbeşte, dar se roteşte pe scaun spre stânga, suficient ca să stea cu spatele
la mine.
Îmi
scot telefonul şi defilez cu degetul până ajung la Paula cu al ei Weekend. Înainte de a lăsa cântecul să alerge mă gândesc că mi-am
făcut încă un duşman, dar cel puţin pe mine nu m-a ameninţat că mă dă în
judecată.
Bonitooo entornooooo.
RăspundețiȘtergereAbrazote utópico, Irma.-
I think that the Google translator is doing a poor job, since I am pretty sure I am not really understanding this narrative unfortunately.
RăspundețiȘtergereFotografia este spectaculoasă. Atât de aproape împreună! Este pentru căldură și protecție?
RăspundețiȘtergerePovestea de război este înfricoșătoare. O parte din istorie este mai bine uitată, deși unii trebuie să fie amintiți.
La foto es una maravilla y el texto es una pena que la traducción no sea muy buena...
RăspundețiȘtergereUn abrazo Catalin
Pare un capitol foarte interesant al unei carti!
RăspundețiȘtergere... De data asta ai descoperit un loc foarte aglomerat in acoperisuri! :)
El texto parece una parte de un capítulo de un libro...en cuanto a la imagen me parece una maravilla.
RăspundețiȘtergereBesos
Aprovecho una ventana tecnológico-temporal para visitar a los amigos. Me encanta el conjunto de líneas y planos inclinados que van formando los tejados de las casas, cubiertos de nieve mientras yo estoy a unos 32º a la sombra.
RăspundețiȘtergereUn abrazo,