Suflet călător...

Lasă-ți timp, suflete!

Lasă-ți timp să te vindeci.

                            (Ana Kos, Convalescență)

Camuflaj...

Orice animal captiv

Își salvează viața,

Când are de ales fără alegere.

                                        (Ana Kos, Poveste cu broaște)

O altă margine de lume....

E scurtă veșnicia noastră, însă,

Și nu știu dacă să o scriu sau tac.

                                             (Ana Kos, Predestinare)

La o margine de lume...

Inima mi-e ascunsă la capătul unui labirint

Cu pereți invizibili, incasabili, imuabili

Pribegesc adesea, lovindu-se de ei

Povești nespuse, nescrise, neștiute.

                                                  (Ana Kos, Labirint)

Culorile vremii...

Cu cerneală roșie de neuitare

Mi-am tatuat pe piele

Toate cuvintele frumoase.

                                       (Ana Kos, Naufragiată, caut insulă...)

Lumea celor trei telefoane...

Nu e destulă lumea

Să ascundă

Tot ceea ce ferim

De ochii ei curioşi.

Nu e destulă răbdare

Să suporte

Prea lungile-aşteptări

Ce ard.

Nu e destulă speranță

Să credem

Că toate astea fi-vor

Vreodată altfel.

E destulă dorință

Să nu conteze

Nimic altceva

O vreme.

            (Ana Kos, Neajunsuri)

Ale timpului tușe...

Se rotesc în mine anotimpurile

Ca într-un carusel.

                            (Ana Kos, Carusel)

Cele două lumi...

Unde se duc toate cuvintele, când nu le aude nimeni ? 

Dar mângâierile, când nu-ți sunt întoarse ?

Chemările, stinse fără ecou,

Privirile, secerate de indiferențe reci,

Dorințele, trădate de împliniri,

Căutările, înfrânte de capete de drum,

Găsirile, rătăcite printre banalități cotidiene,

Speranțele, ucise de tristeți,

Bucuriile, curmate de cinism,

Minunile, tăvălite în derizoriu,

Şansele, neurmate de curaj,

Norocul, umbrit de comoditatea micilor laşități,

Sufletul-pereche, pierdut în maşina de spălat a destinului,

Iubirea, sufocată de plictiseli mărunte,

Viața, golită de sens,

Unde se duc toate ?

                           (Ana Kos, Amăgiri de toamnă)

Preocupare...

Cât de trecători suntem

Prin lumea asta, trecătoare și ea.
                                           (Ana Kos, Transcendent)

Toamna sufletelor noastre...

Şi poate te voi iubi şi luna viitoare,

Dacă nu va veni toamna

Sufletelor noastre.
                            (Ana Kos, Promisiune)

Lumea celor trei telefoane...

(...) Fericirea stă în vârful baghetei

Cu care dirijezi.

                        (Ana Kos, Cântecul inimii)

Migală...

Catedrale-nălțam din trupuri de om,

Zideam și visam plângând nemurirea.
                                         (Ana Kos, Pomenire)

Lucruri uriașe..

Înclin axa Pământului

Şi reinventez lumea.

                           (Ana Kos, LiubliAna)

Trafic...

Unde se duc toate cuvintele, când nu le aude nimeni ?

                                                                 (Ana Kos, Amăgiri de toamnă)

Dulciurile din viața noatră...

Suntem o lume de oameni răniți

Şi ne purtăm traumele sub piele,

Farduri, zâmbete şi podoabe.

Din când în când, le lăsăm să sângereze

Prin rănile pe care le provocăm altora,

Cu tăişul vorbei, al judecății, înstrăinării, încremenirii,

Al uitării sau mângâierii refuzate.

Durerea lor n-o ostoieşte pe a noastră,

Dar ne face s-o uităm o vreme,

Cât să nu mai simțim

Strânsoarea pielii

Care stă să plesnească.

Ne adunăm apoi sufletul,

Ascundem arma

Şi plecăm de la locul faptei.

                                          (Ana Kos, Cerc vicios)

Când omul mușcă din măr...

Sufletul meu e ca un măr

Din care toată lumea vrea să muște.

Prea puțini vor să îngrijească și pomul.

                                                     (Ana Kos, Suflet de consum)

Alergător de cursă lungă...

Nimic nu-i fără sens, chiar dacă

Ne scapă rostul uneori.

                                  (Ana Kos, Luptă inegală)

Oamenii de lângă noi...

Am asurzit de atâta nerostire

Şi mă dor

Toate gândurile.

                         (Ana Kos, Tristețe mută)

Nuanțe...

Trecură  anii prin noi, ca o lamă,

Ca răni deschise-amintirile dor.

                                           (Ana Kos, Sfârșituri)

Stația realității...

Urmează stația realității

Cu peronul pe partea

Iluziilor pierdute.

                     (Ana Kos, Acrobație)

Bye bye!

(...) Creierul nu poate suporta

Lipsa inimii.

Indiferența are sunet de moarte.

                                          (Ana Kos, Indiferență mortală)

Sărutul clipei...

Nu e destul timp

Să cuprindă

Tot ceea ce trăim

Pe repede-nainte.

                       (Ana Kos, Neajunsuri)

Balans...

Cine mă urcă la cer

Îmi datorează

Plasă de siguranță

Pentru plutire.

                      (Ana Kos, Acrobație)

Nuanțe...

Vreau să împart cu tine veşnicia,

Oricum aş obține-o.

                              (Ana Kos, Invitație la veșnicie)

Ochii timpului...

Și ochii mei sunt cei mai frumoși

Pentru că ei mă dizolvă

În tine.

           (Ana Kos, Cei mai frumoși ochi)

Oglindire...

Ți-am stins toate luminile şi ți-am spus:

- Găseşte-mă!

                    (Ana Kos, Indicii)

Drumurile noastre...

Așa ca am pornit pe jos

Și mi-am aruncat pantofii

Care nu știau decât drumul

Pietruit cu cărămidă galbenă.

                                     (Ana Kos, Călătorie spre tine)

Cel mai frumos urs...

Mă soarbe nefirescul liniștii ca un vârtej

Și încerc să rămân la suprafață.

                                     (Ana Kos, Naufragiată, caut insulă...)

Zbor spre infinit...

Ți-am acoperit ochii şi ți-am spus:

- Priveşte-mă!

                   (Ana Kos, Indicii)

Naufragiatul...

S-a făcut atât de grea valiza mea cu visuri,

Încât visele-mi sunt pline de naufragii.

                                                        (Ana Kos, Naufragii)

Lumea celor doi trandafiri...

Nu am găsit încă tratamentul

De care am nevoie:

Unul care să-mi slăbească vederea

Și să-mi întărească mușchiul inimii. 
                                                  (Ana Kos, Boală de inimă)