Calul rătăcit...

   

Ernesto Cortazar -  Passage of Time
 

Plouă cu frunze mărunte, ce pastelează mantia timpului, iar soarele va apune peste nici o jumătate de oră...
Un cal rătăcit în toamnă uită să mai pască, apropiindu-se de mine cu pași mărunți.
Întind mâna, îl mângâi pe cap, iar ochii blânzi ai calului îmi fixează privirea.
Plec, iar după 20 de metri privesc înapoi. Calul merge în spatele meu prin iarba ce trage să ardă,
deși roua ce o sărută în fiecare dimineață încearcă să-i schimbe menirea...
Îi mai ofer solitarului câteva secunde de mângâiat, iar scena se repetă: calul mă însoțește tăcut,
până când realizează că nu va mai primi nimic și se întoarce în locul de care se simte legat.
Ajuns la o margine de lume, mă uit la soarele ce aleargă să cadă dincolo de munți,
în vreme ce frunzele plutesc prin aerul mângâiat de vânt,
gândindu-mă la două destine intersectate întâmplător, un om și un cal, care, probabil,
nu se vor mai întâlni niciodată într-un decor asemănător...