Nici nu vom ști când se va stinge tristă Cu răni ascunse pe sub haine vechi. Vom plânge poate-atunci de neputință, Cu lacrimi rătăcite, neperechi.
(Ana Kos, Când va muri iubirea)
Ți-e zâmbetul condamnare și mântuire, Zgârie-l pe chip și bate-l în cuie, Atârnă-ți de stele colțurile gurii Și nu lăsa nimic pământean să rupă legăturile!
(Ana Kos, Zâmbește, Ană!...)
Nici nu vom ști când se va stinge, tristă, Cu răni ascunde pe sub haine vechi. Vom plânge poate-atunci de neputință, Cu lacrimi rătăcite, neperechi.
(Ana Kos, Când va muri iubirea)